Vitamina care are grija de pielea ta


O gasesti in majoritatea fructelor si legumelor, precum si in multe alte alimente. Te ajuta sa fii frumoasa si sanatoasa.

Vitaminele hidrosolubile sunt cele din care nu poti avea prea multe, pentru ca nu se depoziteaza. Orice cantitate produsa in exces este eliminata de organism imediat, prin sistemul excretor. De aceea, ele trebuie introduse mereu in corp, prin consumul de alimente. Una dintre aceste vitamine este si biotina, cunoscuta si ca vitamina H sau B8. Este esentiala pentru metabolismul lipidelor si proteinelor. Ajuta la sinteza aci zilor grasi, anticorpilor, enzimelor digestive, precum si la metabolismul acidului nicotinic. Asemeni insulinei, biotina are calitatea de a reduce zaharul din sange. Sunt noua sisteme enzimatice in organism care au nevoie de ea. De regula, vitamina H este produsa de microflora intestinala. Dar in anumite situatii, cantitatea ei poate scadea, si atunci ai nevoie de suplimente. Aceasta se petrece cand iei antibiotice, daca esti insarcinata sau daca flora intestinala este slabita de o digestie gresita.

CUM TE AJUTA BIOTINA
Unul dintre efectele care plac cel mai mult femeilor este acela ca intarzie albirea parului. Un altul, la fel de indragit, este ca da unghiilor duritatea si culoarea optime. Tot ea opreste caderea parului si restabileste echilibrul hormonal al pielii afectate de acnee, eczeme, furuncule, vitiligo si alte afectiuni dermatologice. Este foarte eficienta in cazurile de obezitate si anemie si atenueaza durerile musculare.
Impiedica depunerea colesterolului rau si contribuie la eliminarea substantelor toxice din organism, ajutand astfel ficatul si vezica biliara sa functioneze corect. Poate fi folosita in tratamentul alcoolismului, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale, anginei pectorale, diabetului zaharat, stresului, cirozei hepatice, ulcerului gastric. Amelioreaza capacitatea de memorare si este folosita in unele programe de reducere a greutatii.

CAND ITI DAI SEAMA CA ITI LIPSESTE
Cantitatea zilnica de biotina de care ai nevoie este de aproximativ 30 de micrograme, si ea poate fi asimilata foarte usor din anumite alimente. Cum iti dai seama daca nu ai destula? Un simptom clasic este caderea abundenta a parului. La bebelusi, lipsa de biotina se manifesta prin aparitia cojitelor, iar la adulti, prin dermatita seboreica. Un alt semn este ruperea si exfolierea unghiilor.
Oboseala cronica ar trebui sa-ti dea de gandit, la fel si starile frecvente de depresie. In cazurile grave, poate da anorexie si convulsii. Femeile insarcinate sau cele care alapteaza ar trebui sa-si suplimenteze ratia de biotina. Greata, pielea prea uscata sau prea grasa, culoarea cenusie a mucoasei bucale si faringiene sunt alte semne care nu trebuie trecute cu vederea.

BIOTINA SI DIABETUL
Administrarea unei cantitati adecvate de biotina la persoanele ce sufera de diabet de tip unu sau doi poate reduce nivelul de glicemie din sange. Pentru o asimilare optima, in cazurile de diabet se recomanda biotina din suplimente alimentare, si nu din alimentatie. Un studiu american de 30 de zile, aparut anul trecut, asupra a 36 de persoane supraponderale, arata ca o combinatie de picolinat de crom si biotina imbunatateste nivelul glucozei in sange si metabolismul colesterolului la persoanele cu diabet de tip doi. La noi, biotina poate fi gasita in combinatie cu alte minerale si vitamine.
Atentie, biotina se degradeaza la temperaturi joase (se distruge prin refrigerare sau congelare), la diferente bruste de temperatura (prajire in ulei incins), precum si in procesul de pasteurizare.

IN CE ALIMENTE O GASESTI?
In lactate, biotina se gaseste in laptele de bivolita, dar si de oaie si de capra, in smantana, iaurt, branza, unt, zer. Exista si in oua, dar atentie: albusul de ou crud contine avidina, o proteina ce impiedica absorbtia biotinei. In cereale, ea este prezenta in tarate si germeni de grau, in ovaz, orez, grau, porumb, secara. Daca mananci legume, e greu sa nu dai peste ea. Aproape toate o contin: morcovi, cartofi , gulii, pastarnac, spanac, cicoare, ceapa, varza, salata, praz, conopida, broccoli, telina, patrunjel, fasole, rosii, castraveti, soia, mazare, ciuperci. Nici fructele nu se lasa nai prejos, biotina aflandu-se in: mere, pere, piersici, cirese, prune, capsune, coacaze, struguri, afine, catina, arahide, castane, avocado, banane, citrice, caju, agrise, nuci. In seminte, o gasesti in: seminte de arbore de cacao, bumbac si schinduf. Radacinile de angelica si ginseng, precum si frunzele de dud alb sunt si ele surse de vitamina H, la fel ca si drojdia de bere uscata, polenul, mierea si melasa. Ai grija insa: apa, sulfamidele, estrogenii, tehnicile de prelucrare a alimentelor si alcoolul distrug biotina.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with Facebook

*

Powered by WordPress | Designed by Elegant Themes
Da-ne un like si nu te mai stresam cu acest mesaj ! :-)
Esti deja fan?