Berea, sursa de antioxidanti


Berea este o bautura alcoolica, nedistilata, a carei poveste este strans legata de istoria umanitatii. Exista bere fermentata la rece (lager-ul) sau la cald (ale), cu mai mult sau mai putin alcool, de diferite culori si compozitii. Dar la baza acestei bauturi-aliment raman apa, maltul, hameiul si drojdia de bere.

Aceste elemente primordiale, ca si cele rezultate din interactiunea lor, duc la efecte importante asupra consumatorilor. Asadar, cand ne referim la efectele berii asupra sanatatii, trebuie sa ne gandim la efectele de hidratare (datorate evident apei), efectele componentelor din malt, ale celor din hamei si efectele actiunii drojdiei de bere, constand indeosebi in productia de alcool etilic.

Berea, foarte bogata in antioxidanti

Primele efecte pozitive consecutive consumului de bere se datoreaza bogatiei sale in antioxidanti, indeosebi in polifenoli si melanoidine.
Originea polifenolilor este mixta: ei provin atat din hamei (aproximativ 30%), cat si din malt (aproximativ 70%). In laborator berea a dovedit o putere antioxidanta superioara celei din vinul alb. Antioxidantii berii neutralizeaza radicalii liberi si protejeaza ADN-ul contra diferitelor agresiuni oxidative.

Cea mai mare putere antioxidanta o au berile brune (negre), iar cea mai scazuta, berile fara alcool. Flavonoizii (antioxidantii) din hamei au actiune mult mai puternica decat cea a antioxidantilor din ceaiul verde si vinul rosu. Studiile au aratat ca antioxidantii din bere pot proteja din diferite forme de cancer, in special de cele de tub digestiv.

Protejeaza seniorii de depresie, anxietate, declin cognitiv

Prezenta alcoolului etilic in cantitati reduse are o actiune pozitiva asupra aparatului cardiovascular si a profilului lipidelor circulante. Desi, in general, aceste efecte sunt asociate vinului rosu, ele sunt prezente si in cazul berii. Numeroase cercetari indica faptul ca la bere se asociaza puterea alcoolului cu cea a antioxidantiilor anterior mentionati. Studii recente au urmarit asocierea consumului de bere cu mentinerea performantelor cognitive si cu evitarea modificarilor afective negative la varsta a treia. S-a dovedit ca berea protejeaza seniorii de declin cognitiv, de depresie, anxietate si osteoporoza (datorita aportului de siliciu).

Consumata cu moderatie, berea nu ingrasa!

Berea poate reduce riscul aparitiei litiazei urinare, motivat de efectul sau diuretic, de actiunea rehidratanta, de aportul de fibre solubile si vitamine din complexul B, de efectul sedativ datorat acizilor amari din hamei. Berea poate completa, dar nu substitui, apa in refacerea rezervelor hidro-minerale. Si pentru ca „burta de bere” a intrat deja in folclor, dorim sa daramam acest mit. Berea obisnuita are tot atatea calorii cat are un suc de fructe, iar berea fara alcool este o bautura hipocalorica.

NOTA:
PENTRU A PUTEA VORBI DE BENEFICIILE BERII ASUPRA SANATATII, ACEASTA TREBUIE CONSUMATA IN CANTITATI MODERATE, CUANTIFICATE LA MAXIMUM 330 ML DE BERE PE ZI LA FEMEI SI LA 660 ML LA BARBATI. ACESTE CANTITATI SE REFERA LA ASA-ZISA BERE STANDARD, ADICA BEREA BLONDA CU 4,5-5% ALCOOL, DEOARECE ELE POT FI MAI MARI DACA NE REFERIM LA O BERE SLAB ALCOOLIZATA, SAU MAI MICI DACA DISCUTAM DE BERE NEAGRA, TARE, LA CARE ALCOOLUL ETILIC POATE AJUNGE SI LA 7-8%.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with Facebook

*

Powered by WordPress | Designed by Elegant Themes
Da-ne un like si nu te mai stresam cu acest mesaj ! :-)
Esti deja fan?